Girasole Impex SRL

Prima fabrică de sucuri 100% naturale din Buzău!

Organic

Fără adaos de apă, zahăr sau conservați.

Sănătos

Conservat prin pasteurizare ușoară.

Natural

Doar dulceața naturală.

Povestea noastră

La mijlocul anilor 2000, Romică Drăghici și-a luat familia și a emigrat în Italia, în căutarea unei vieți mai bune. A muncit din greu departe de casă și a reușit să pună deoparte bani albi pentru zile negre. Cum însă nicăieri nu-i ca acasă, Drăghici a început să ducă dorul locurilor natale și a luat o decizie grea: aceea de a se întoarce acasă și de a-și investi toate resursele și priceperea în deschiderea unei afaceri mici, dar de viitor.

„<Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea!>, spune o vorbă din bătrâni. Așa am gândit și noi, după ani de muncă departe de casă, în care am reușit să strângem niște bănuți pe care să îi investim într-o mică afacere de familie. Am ales sucurile naturale pentru că știm cât sunt de sănătoase și de cerute pe o piață în care aproape toate produsele sunt îmbibate de E-uri. Apoi, să știți că în Buzău chiar nu exista nicio fabrică de sucuri naturale. La câte fructe are județul ăsta, să nu ai o fabrică de procesare ni s-a părut puțin ciudat și am decis să facem noi asta, oricât de riscant ar fi.”, spune Romică Drăghici.

Așa se face că, în comuna Bălăceanu s-a deschis prima fabrică de sucuri 100% naturale din Buzău. Zilnic, în moderna făbricuță din gospodăria lui Drăghici e forfotă mare. Cât e ziua de lungă, aici lucrează el și fiul Cristian, ajutați  și de tânăra lui soție, care storc fructe proaspete pentru prepararea sucului „VERO VITA”.

Într-o zi, utilajele moderne ale fabricii pot produce câteva sute de litri de suc natural, numai bun de dat copiilor. Extrem de gustos și de popular, sucul poate fi preparat din mere, pere, morcovi, sfeclă roșie și din alte fructe și legume cu proprietăți pentru sănătate.

Mica fabrică din comuna Bălăceanu are dotări de ultimă generaţie şi a fost pusă pe picioare printr-o investiţie de 200.000 de euro, un sfert din sumă venind printr-un proiect Start-up Nation.

Aici se produc sucurile

Vero Vita

 

Contact 

Ne găsești în sat Bălăceanu, comuna Bălăceanu, Jud Buzău.

GIRASOLE IMPEX SRL

Contact:

Sat Bălăceanu, Comuna Bălăceanu, Buzău
Tel: +40761369056
Mail: girasoleimpex@gmail.com